Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Amenzi pentru taximetriștii aflați în zona aeroportului și a stațiilor CFR din Cluj

0 180

200403830-001

Peste 30 de amenzi contravenţionale, în valoare de circa 8.500 lei, au fost aplicate, ieri, de poliţiştii clujeni pentru nereguli constatate în desfăşurarea serviciilor de taximetrie şi rent-a-car.

 La data de 20 noiembrie, poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca, cu sprijinul poliţiştilor locali,  au acţionat în zona Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj şi a Staţiei C.F.R. Cluj-Napoca. Activitatea a vizat respectarea legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de taximetrie şi rent-a-car cu asigurarea şoferului.

În urma controlului, pentru neregulile constatate, politiştii au fost nevoiţi să aplice 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 8.500 lei, la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi H.C.L. 109/2010 privind organizarea şi executarea serviciilor în regim taxi. Conducătorii auto au fost sancţionaţi pentru opriri şi staționări neregulamentare pe carosabil,  pentru lipsa documentelor, precum şi pentru expirarea valabilităţii atestatului profesional.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut un permis de conducere pentru neacordare de prioritate unui pieton angajat regulamentar în traversarea unei treceri pentru pietoni din zona aeroportului.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite, de orice natură, comise pe raza judeţului Cluj, pentru a menţine siguranţa comunităţii.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More