Bănuit de tâlhărie calificată, identificat și prins de polițiști

Bănuit de tâlhărie calificată, identificat și prins de polițiști
Articol sus
Articol sus
Articol sus

Un tânăr de 23 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată asupra unui bărbat de 87 de ani, a fost reținut marți, 10 octombrie a.c., de polițiști.

La data de 18 august a.c., la ora 6.45, un bărbat de 87 de ani a sesizat Poliția despre faptul că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie.

Din primele cercetări efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-a stabilit faptul că în noaptea de 17 spre 18 august a.c. o persoană necunoscută a pătruns prin escaladarea geamului, care era deschis, în locuința victimei. Sub amenințare cu acte de violență a sustras suma de 700 de lei, un telefon fix și o lanternă.

Activitățile specifice întreprinse de polițiști și desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au condus, marți, 10 octombrie, la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din comuna Someș Odorhei.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Articole recomandate
Articol jos

Despre autor

Redactor la Someseanul.ro / email: sz.szilard38@gmail.com