Bărbat pus sub control judiciar pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

Bărbat pus sub control judiciar pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Articol sus
Articol sus
Articol sus

La data de 11 septembrie a.c., faţă de un bărbat, de 39 de ani, din Huedin, a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma unui scandal provocat în incinta unui local public.

În fapt, la data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, un bărbat provoacă scandal într-un local public, din Huedin, adresând injurii şi manifestându-se agresiv faţă de clienţi.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit identitatea celui în cauză, fiind vorba depsre un bărbat, de 39 de ani, care locuieşte în Huedin.
Întrucât bărbatul continua să fie recalcitrant, acesta a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie în vederea continuării cercetărilor.

Faţă de acesta, reprezentanţii parchetului au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Articole recomandate
Articol jos

Despre autor

Redactor la Someseanul.ro / email: sz.szilard38@gmail.com