Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bomboane cu cioburi de sticlă vândute la magazinul sătesc din Mănăstirea – FOTO

0 681

someseanul-bomboana cioburi sticla

Bătaia de joc a comercianților la adresa cumpărătorilor nu are limite. Pe unii comercianți îi interesează doar să-și vândă marfa la un preț cât mai bun, fără să le pese dacă aceasta ar putea provoca probleme de sănătate pentru clienți.

Nici n-am apucat să publicăm articolul cu batoanele ROM cu biscuiți expirate dintr-un magazin din Dej, că un alt caz ne-a fost semnalat de către un cititor Someșeanul.ro.

De această dată este vorba despre bomboane cumpărate de la singurul magazin din localitatea Mănăstirea, de lângă Dej. Oamenii au cumpărat bomboane vrac, dar nu mică le-a fost mirarea când au descoperit cioburi de sticlă lipite de bomboane.

”Părinții mei au cumpărat bomboane cu lapte, aseară, de la magazin. În una din ele, în loc de umplutură, a fost sticlă. Și sunt bucăți serioase de sticlă, în ea, nu povești. Urâtă treabă, oricum. Având în vedere că bomboana putea ajunge în gura fiului meu, care, foarte posibil, nu și-ar fi dat seama că este sticlă.”, ne-a scris cititorul nostru, care n-ea trimis și câteva fotografii cu bomboanele ”de sticlă.”

Din fericire, oamenii au sesizat la timp pericolul la care sunt expuși, atât ei, cât și nepotul lor. Consumul unor bomboane cu cioburi de sticlă nu ar fi avut urmări dureroase doar asupra danturii lor, dar, odată ajunse în organism, cioburile de sticlă puteau provoca grave probleme de sănătate.

În replică, patroana magazinului respectiv spune că bomboanele nu au cioburi de sticlă și că ceea ce se vede pe ele sunt cristale de zahăr. Aceasta ne-a declarat că a probat chiar din mai multe pungi cu bomboane pe care le are la vânzare. Acestea sunt lipite în pungi, dar odată dezlipite unele de altele se desprind și câteva bucăți de zahăr cristalizat care apoi se topește.

Oricum, conducerea magazinului susține că primește bomboanele de la producător ambalate în pungi sigilate de un kilogram, bomboanele fiind apoi scoase la vânzare vrac.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More