Adsense 970×90

#Colectiv – 30 octombrie o zi de neagră amintire. Să ne reamintim și în 11 decembrie

#Colectiv – 30 octombrie o zi de neagră amintire. Să ne reamintim și în 11 decembrie
Articol sus
Articol sus

Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. O seară de vineri obișnuită, eram cam istovită după o zi de muncă, și făceam revista presei cu un prieten la telefon. Era aproape de miezul nopții și discutam despre presă, despre știri, despre habar n-am ce, când, la un moment dat, prietenul meu face o pauză: ”Auzi! A fost ceva explozie într-un club din București.”

Am înțepenit preț de câteva secunde, apoi am dat drumul la televizoare, live stream-uri, posturi de radio online, orice puteam prinde.

Când am văzut primele imagini live de la locul tragediei am rămas împietrită. Câteva minute n-am avut nicio reacție, nici nu știu dacă am respirat cum trebuie, dacă am clipit, sau dacă mi s-a mișcat vreun deget. România TV transmitea imagini necenzurate, chiar primele minute de transmisie, când încă se mai scoteau morți, răniți, arși din Colectiv.

Asistentele zbierau după materiale, cameramanul televiziunii mai mult ținea lumina doctorilor la intervenții decât încerca să filmeze ceva concret, iar un pompier, undeva mai încolo resuscita pe cineva. Imaginea aia n-o să-mi iasă din cap pe vecie, cum n-o să uit cadrele cu zecile de corpuri, încă fumegânde, scoase rând pe rând pe brațe din clubul morții.

Apoi m-am apucat să scriu, să urmăresc tot ce se scrie pe Facebook, Twitter, site-uri, televiziuni. Și am ținut-o așa până aproape spre zorii zilei, când cam toată presa s-a dus la culcare. Cap-coadă, pe tot parcursul nopții cred că am sudat un pachet de țigări, eram îngrozită, tremura carnea pe mine și nu puteam să-mi opresc suspinele și lacrimile. Nici nu vreau să mă gândesc, să-mi închipui, cum aș fi reacționat dacă aș fi fost acolo.

M-am trezit după doar câteva ore de somn, suficient cât să-mi reîncarc bateriile, pentru a continua serialul groazei, lungul șir de evenimente care a îndoliat o țară întreagă.

Acum a trecut un an. Peste câteva minute se face fix anul când a început toată această noapte neagră, tot aces haos întunecat. Dar parcă nici n-a trecut acest an. Pentru că nu s-a schimbat nimic. Ah, că nu se mai fumează în localuri asta nu e o rezolvare. Ah, că nu mai e voie cu artificii în interior, nici asta nu rezolvă mare lucru. Ah, că autorizațiile ISU nu se mai dau așa ușor ca înainte, nici asta nu împiedică tragediile. Care tot vin, sub o formă sau alta, să ne întunece și mai mult viața pe care ne-o trăim mai mult în semiumbră.

Ah că trăim în aceeași corupție administrativă, că aceiași penali ne conduc, chiar dacă au haine de altă culoare, că în continuare suntem la fel de proști să votăm penali care să ne conducă, aici e adevărata durere. Ne-am trezit atunci, după câteva zile, ca după o beție cruntă, am dat jos un Guvern, am mai scheunat pe străzi și pe la ministere și comisii, după care ne-am reluat traiul de zi cu zi, parcă indiferenți la jegul din spitale, la nepriceperea autorităților, la automulțumirea conducătorilor, la miserupismul celor care ar trebui să fie salvatori, la șpăgi și bani din buget alocați pe prietenii, la numiri în funcții pe bază de amiciții și interese, la corupția generalizată care-și înfinge colții în toate ungherele societății noastre.

Și parcă ne doare-n bască de faptul că au murit atâția oameni, de faptul că o astfel de tragedie s-ar putea repeta chiar în seara asta. Aprindem o lumânare, depunem niște flori, unii mai schițează o rugăciune și cu asta credem că ne-am îndeplinit datoria de a ne aminti de #Colectiv.

Am urmărit azi câteva documentare sfâșietoare despre drama de atunci a celor care nu mai sunt printre noi și despre drama continuă pe care au trăit-o de atunci bieții supraviețuitori din Colectiv. Ei simt zilnic pe pielea lor, câtă le-a mai rămas, durerea cruntă a acelei nopți. Noi, în spatele monitoarelor doar privim și plângem. Pentru ca mâine să uităm și să ne reluăm practicile neoneste și acțiunile păguboase care au adus țara asta în asemenea hal.

Ne vom mai aminti de #Colectiv probabil anul viitor pe vremea asta, după care tot mai puțin și tot mai rar.

Dar avem o datorie morală, față de noi, față de țară, față de neamul ăsta nenorocit: SĂ NU UITĂM ÎN 11 DECEMBRIE! Să nu uităm să-i taxăm pe cei pătați, pe cei cu dosare, pe cei care și-au umplut burdihanele și conturile pe seama noastră și să-i taxăm până la carne. Pentru că dacă noi, poporul român, menținem în funcție sau punem în funcție aceiași penali, atunci toate urletele nostre lăuntrice de durere, toată această suferință provocată de durerea de atunci se face scrum. Așa cum s-au făcut zeci de mâini, de spinări, de picioare și de fețe drăgălașe ale tinerilor care azi nu mai sunt.

mesaj-colectiv

Articole recomandate
Articol jos
Articol jos

About The Author

Administrator Someșeanul.ro. Email: someseanul@yahoo.ro.

  • Ionescu Vasile

    De ce nu se aminteste ce fel de specimene erau la ”Colectiv”,ce muzică ascultau, cat de drogați și de tatuați erau. SĂ SE SPUNĂ ȘI ASTEA.