Criminalii polițistului din Vișeu s-au dus înarmați la sediul poliției. L-au înjunghiat și l-au închis în birou

Criminalii polițistului din Vișeu s-au dus înarmați la sediul poliției. L-au înjunghiat și l-au închis în birou
Articol sus
Articol sus

Unul dintre cei doi bărbaţi arestaţi preventiv pentru că l-ar fi ucis pe şeful Postului de Poliţie din localitatea maramureşeană Vişeu de Jos a fost amendat de poliţist cu câteva zile înainte de crimă, arată procurorii. De asemenea, anchetatorii precizează că şeful de post a fost ucis între orele 10.00 şi 11.00, fiind încuiat apoi în birou, unde a fost găsit în jurul orei 19.00.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Maramureş, Adela Dorina Mociran, a arătat, într-un comunicat de presă, că, potrivit probatoriului administrat în cauză, în 4 ianuarie, între orele 10.00 – 11.00, inculpaţii Ioan Aurelian Tomoiagă şi Marius Ovidiu Tomoiagă l-au înjunghiat de mai multe ori cu un obiect tăietor/înţepător pe şeful Postului de Poliţie din Vişeu de Jos, în sediul unităţii.

”După agresiune, victima a fost încuiată în birou, fiind găsită decedată în jurul orei 19.00. Leziunile tanatogeneratoare cauzate victimei au interesat zona arterei carotide stângi, a cordului şi zona abdominală”, se precizează în comunicatul citat.

Unul dintre cei doi fraţi fusese amendat de către şeful de post cu câteva zile înainte de producerea crimei, a menţionat Mociran.

Şeful Postului de Poliţie din Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor, a fost găsit mort în sediul instituţiei, miercuri seară.

Autopsia făcută de către medicii legişti a arătat că şeful de post a fost ucis, iar anchetatorii au stabilit la scurt timp un cerc de suspecţi, vineri, doi bărbaţi fiind reţinuţi. În 6 ianuarie, cei doi au fost reţinuţi, iar o zi mai târziu Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă a acestora pentru omor.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru News.ro că fraţii s-au dus miercuri la Postul de Poliţie din Vişeu de Jos înarmaţi şi l-au înjunghiat pe Gheorghe Nistor fără ca între cei trei bărbaţi să existe vreun conflict.

Şeful de post îi chemase pe cei doi la audieri deoarece încălcaseră termenii controlului judiciar şi totodată fuseseră reclamaţi că ar fi tăiat arbori ilegal.

”Cei doi suspecţi încălcaseră termenii controlului judiciar şi în plus aveau şi o reclamaţie făcută de o persoană, care privea tăieri ilegale de arbori”, au spus sursele citate.

Frații Tomoiagă sunt recidiviști

Cei doi frați sunt cunoscuți ca și consumatori înrăiți de droguri. Ovidiu Tomoiagă, unul dintre potențialii criminali, a fost condamnat în trecut pentru tâlhărie calificată, de către Judecătoria Cluj Napoca. Judecătorii au considerat că Tomoiagă să fie condamnat cu suspendare, sub control judiciar. Acesta trebuia să se prezinte de două ori pe săptămână la Postul de Poliție din Vișeu de Jos, pentru a confirma că respectă regulile impuse de judecători.

Fratele lui Ovidiu Tomoiagă a fost, la rândul lui, condamnat pentru părăsirea locului accidentului și port ilegal de cuțit.

Anchetatorri susțin că cei doi frați au fost localizați în clădirea Primăriei Vișeu de Jos, la mansarda căreia funcționează și Postul de Poliție Vișeu. Deși în clădire există camere de luat vederi, acestea nu funcționau. Singura probă mai directă care atestă că cei doi frați au fost în zona Primăriei Vișeu de Jos sunt imaginile surprinse de camera video a unui bancomat aflat la parterul clădirii Primăriei.

Comunicatul Tribunalului Maramureș

”Aducem la cunoștința opiniei publice că prin încheierea penală nr. 2/DL din data de 07.01.2017, pronunțată în dosarul nr. 35/100/2017 al Tribunalului Maramureș, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 ianuarie 2017, până la data de 5 februarie 2017 inclusiv, a inculpaților T.I.A., în vârstă de 31 de ani și T.M.O., în vârstă de 22 de ani, domiciliați în Vișeu de Jos, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal, raportat la art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal (cu aplicarea art. 41 Cod penal pentru inculpatul T.M.O.).

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaților, instanța a reținut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceștia, în data de 4 ianuarie 2017, au intrat în incinta Postului de poliție Vișeu de Jos, unde i-au aplicat victimei N. G., agent de poliție, 3 lovituri cu un cuțit — una în zona cervicală și două în zona toracelui — în urma cărora acesta a decedat.

Inculpații au contestat hotărârea Tribunalului Maramureș, dosarul urmând a fi înaintat, în vederea soluționării contestației, Curții de Apel Cluj.”

Articole recomandate
Articol jos
Articol jos

Sursa articol: News.ro

Despre autor

Administrator Someșeanul.ro. Email: someseanul@yahoo.ro.