Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Daniel Buda, reales președinte PNL Cluj

0 462

Duminică a avut loc la Cluj Consiliul de Coordonare Județean al PNL Cluj, la care au participat peste 400 de delegați. Printre cei prezenți au fost președintele interimar național, Raluca Turcan, secretarul general al PNL, Cristian Bușoi, candidații pentru funcția de președinte al PNL, Ludovic Orban și Cătălin Predoiu, primarul Emil Boc, președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Europarlamentarul Daniel Buda a fost reales în funcția de președinte al PNL Cluj în cadrul Consiliului de Coordonare Județean al filialei,  acesta fiind singurul candidat pentru funcția de președinte. Daniel Buda a câștigat un nou mandat în fruntea filialei cu 289 de voturi „pentru” și 11 „împotrivă”.

Tot duminica, în cadrul Consiliului de Coordonare Județean al PNL Cluj au fost votate și funcțiile de prim-vicepreședinți. Astfel, aceste funcții vor fi ocupate în continuare de către senatorul Marius Nicoară, respectiv Mircea Moroșan, primar al Huedinului.

Componența BPJ al PNL Cluj:

Preşedinte:
Daniel Buda

Prim-vicepreşedinţi:
Marius Nicoară
Mircea Moroşan

Vicepreşedinţi:
Tarcea Dan
Moisin Radu
Lojigan Dorin
Haiduc Cristian
Șulea Horea
Leș Mariana
Secară Dorel
Gavrea Dan

Membri:
Andro Marinel
Coroian Alexandru
Coroian Zoltan
Groșan Giulian
Hodorogea Anca
Luca Minodora
Marc Marinela
Marchiş Angela
Mînzat Marius
Mureșan Aurelian
Mureșan Marius
Puşcă Mircea
Rigman Ciprian
Sâmărtean Iuliu
Todea Cosmin

Trezorier:
Călian Petru

Preşedinte Comisia Judeţeană de Arbitraj:
Tuluc Călin

Preşedintele Comisiei Judeţene de Revizie şi Cenzori:
Şerban Gheorghe

În cadrul primei şedinţe de BPJ care s-a desfăşurat astăzi după alegeri, au fost desemnaţi, conform statutului, Secretarul General în persoana domnului Mircea Abrudean şi Secretarii Generali Adjuncţi, doamna Maria Forna şi domnul Vasile Irimieş.

Potrivit statutului PNL, preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Alin Tişe, deputaţii PNL Cluj, Florin Stamatian, Adrian Oros şi Sorin Moldovan vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi iar primarul Municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc va fi membru de drept al biroului.

De asemenea, din noul BPJ mai fac parte, în calitate de membri de drept, preşedinţii organizaţiilor speciale ale PNL şi anume: preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale Cluj, doamna Mihaela Suciu, co-preşedinţii Clubului Studenţilor Liberali Cluj, Cristian Manolachi şi Gheorghe Pop, co-preşedinţii Organizaţiei Persoanelor de Vârsta a Treia Cluj, doamna Otilia Pintea şi domnul Ioan Cătană, co-preşedinţii Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Cluj, Ovidiu Florian şi Florin Gliga.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More