Doi pădurari cercetați penal pentru tăierea unor arbori din zona Beliș

Doi pădurari cercetați penal pentru tăierea unor arbori din zona Beliș
Articol sus
Articol sus
Articol sus

Poliţiştii din Beliş s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de instigare la tăiere fără drept de arbori şi tăiere fără drept de arbori, în urma unor controale efectuate după fenomenele meteorologice periculoase. Pe lângă copaci doborâţi, afectaţi de fenomenele extreme din ultima perioadă, poliţiştii au descoperit arbori tăiaţi recent, fără drept, care nu prezentau marcă silvică, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

La data de 21 septembrie a.c., poliţiştii din Beliş şi Mărişel, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale în pădurile de pe raza de competenţă, pentru descurajarea comiterii de delicte silvice având în vedere urmările fenomenelor meteorologice periculoase, care au doborât un număr mare de copaci.

Astfel, în zona denumită popular ,,Ursoaia”, de pe raza adminstrativă a comunei Beliş, judeţul Cluj, au fost descoperiţi mai mulţi arbori tăiaţi de picior, care nu prezentau marcă silvică. În baza constatării, au fost iniţiate verificări pentru identificarea persoanelor implicate în tăieri ilegale.

Astfel, din cercetări a reieşit că, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Alba, în calitate de pădurar, ar fi instigat un alt bărbat să taie arbori, în contextul în care fapta ar fi putut fi ascunsă având în vedere arborii căzuţi, rupţi în urma fenomenelor meteo.

În urma probatoriului administrat, la data de 22  septembrie a.c., faţă de organul silvic şi faţă de bărbatul bănuit de tăieri ilegale, în vârstă de 57 de ani, din Alba, a fost dispusă continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la tăiere fără drept de arbori şi tăiere fără drept, fapte prevăzute de Codul silvic.

Circa 9 metri cubi de material lemnos,  în valoare de peste 2.600 de lei, provenit din comiterea infracţiunii, au fost confiscaţi şi predaţi în custodia personalului silvic.

Totodată, la data de 22 septembrie a.c., poliţiştii au identificat în afara localităţii Poiana Horea, în zona denumită popular Honca, 87 de buşteni de esenţă răşinoasă, care au fost reţinuţi în vederea stabilirii provenienţei, fiind predaţi organelor silvice până la clarificarea situaţiei.

Poliţiştii vor continua cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în vederea luării măsurilor legale care se impun.

 

Articole recomandate
Articol jos
Articol jos

Despre autor

Administrator Someșeanul.ro. Email: someseanul@yahoo.ro.