Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Două evenimente rutiere cercetate de polițiști. Patru persoane au fost rănite, printre care și doi copii

0 319

Luni, 11 septembrie a.c., la ora 12.20, o adolescentă de 19 ani conducea autoturismul pe DJ 191D, iar în localitatea Valcău de Jos, din cauza neatenției în conducere a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp de telefonie, după care a intrat în șanț.

În urma impactului, pasagerii de pe locurile din spate, un bebeluș de 3 luni și o fetiță de un an și 7 luni au fost răniți ușor.

După-amiază, la ora 18.40, pe DN 1 H, în localitatea Ip, un zălăuan de 26 de ani, în timp ce conducea autoturismul nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea  manevrei  de depăşire și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, care circula regulamentar.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a șoferului de 62 de ani și a pasagerei acestuia, o femeie de 49 ani.

În ambele cazuri, participanții la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatele fiind negative.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații.

Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More