Adsense 970×90

Electric Castle 2017: Ploaia și noroiul n-au speriat distracția. Zeci de mii de tineri au vibrat pe domeniul Castelului Banffy – VIDEO

Articol sus
Articol sus

Zeci de mii de tineri s-au distrat, noaptea trecută, pe ritmurile muzicii de la Electric Castle. DJ renumiţi, din toată lumea, și trupe recunoscute internațional au fost prezenţi pe scena festivalului. Sâmbătă și-a făcut apariția și ploaia și celebrul noroi de Electric Castle, însă party-urile nu au avut de suferit.

Ziua de sâmbătă a stabilit noi recorduri la Electric Castle, unde 42.000 de fani au urmărit cei peste 50 de artiști din programul zilei, cu headlineri precum Architects, Alt-J sau Duke Dumont, dar și o mare varietate de stiluri muzicale prezente pe cele 9 scene, de la electro până la rock, jazz și reggae.

Alt-J au avut pentru fani un mesaj legat de libertate – mai precis, de acea formă de libertate adusă de educație și deschiderea spre nou: „Muzica noastră s-a născut pe vremea când eram studenți la Cambridge; atunci, la facultate, am plecat din orașele noastre, de lângă familiile noastre, pentru a descoperi noi idei și noi oameni”.

Faptul că, încă de la ora 17, zona din fața scenei principale era plină pentru concertul COMA și faptul că audiența de la Subcarpați a concurat cu audiența oricărei trupe străine ne arată că publicul Electric Castle iubește muzica românească, promovată de festival la fiecare ediție.

Line-up ultimei zile are drept cap de afiș un artist de șase ori nominalizat la premiile Grammy pentru producțiile sale muzicale și de trei ori câștigător al celei mai mari competiții globale dedicate DJ‑ilor: deadmau5 este unul din cei mai mari producători ai genului progressive house și vine la Electric Castle într-un moment perfect, la puțin timp după lansarea a două noi albume.

Ajuns la Cluj cu o zi înaintea show-ului de la castel, deadmau5 a demonstrat că gloria pe care a cunoscut-o la nivel internațional nu îl împiedică să rămână cu picioarele pe pământ: el și-a petrecut ziua de sâmbătă vizitând obiective turistice din oraș, mergând la cumpărături și făcând grătare. Cu siguranță, azi la castel îl vom vedea în formă maximă!

Un alt nume așteptat este TrentemØller, cunoscut pentru atmosfera pe care o face la concerte, care devin un spectacol complet perfect pentru a pune în valoare ritmurile sofisticate ale artistului. Cu o carieră începută în stil indie rock, Anders TrentemØller s-a dedicat muzicii electronice și a monopolizat ani de-a rândul topurile muzicale din Danemarca, după ce albumul său de debut „The last resort”, a ajuns rapid pe locul I în topuri internaționale.

 

Articole recomandate
Articol jos
Articol jos

About The Author

Administrator Someșeanul.ro. Email: someseanul@yahoo.ro.