Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Imagini cu o fetiță fumând, la încurajarea adulților, au devenit virale. Protecția copilului s-a autosesizat

0 353

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba a demarat o anchetă după ce pe internet au apărut fotografii cu o fetiţă fumând, fapta constituind un „abuz asupra unui copil minor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DGASPC Alba a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că s-a autosesizat după ce pe internet au apărut fotografii cu o fetiţă de câţiva ani, care fuma, considerând că ”ceea ce ilustrează imaginile reprezintă un abuz asupra unui copil minor” .

”Specialiştii Biroului Telefonul copilului, violenţa în familie, prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă, din structura DGASPC au demarat procedurile legale, în conformitate cu atribuţiile ce le revin, pentru a putea interveni în soluţionarea situaţiei menţionate, în vederea respectării drepturilor copilului”, se arată în comunicat.

Fetiţa a fost surprinsă fumând în centrul municipiului Alba Iulia, într-o parcare, la începutul acestei săptămâni, iar în mediul online au apărut opinii potrivit cărora nu doar că a fost lăsată să fumeze, ci chiar este învăţată de către cele două persoane majore care o însoţeau.

Totodată, cei care au realizat fotografia consideră că cele două femei se amuză de gesturile fetiţei şi o încurajează să fumeze în continuare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More