Ipoteză șocantă în cazul dublei crime de la Aciua

Publicat în Aug 22 2013 - 9:18pm De Irina Maxim

crima aciua adrian blaga Ipoteză șocantă în cazul dublei crime de la Aciua tata si fiu satu mare Pomi pastor omor investigatii criminale crima bistrita autoutilitara incendiata arsi Adrian Blaga Aciua

Dubla crimă a pastorului bistrițean Adrian Blaga și a fiului său, petrecută în localitatea Aciua din județul Satu Mare, a rămas deocamdată neelucidată. Ipotezele anchetatorilor continuă însă să apară.

Conform ultimelor informații despre caz, anchetatorii iau în calcul și o ipoteză tulburătoare, aceea că pastorul și-ar fi ucis fiul, pentru ca apoi să se sinucidă.

Asta după ce , timp de câteva săptămâni, anchetatorii au emis teorii conform cărora cei doi ar fi fost uciși de alte persoane.

“Din cercetari si raportul medico-legal intocmit in caz, copilul a suferit un soc hemoragic ca urmare a unei plagi taiate profunde a gatului, cu leziuni de vase sanguine. De asemenea, a suferit o fractura deschisa comunitiva cu dislocarea cutiei craniene cu dilacerare duro-cerebrala, care s-a putut produce prin loviri active repetate cu un corp dur, cu suprafata relativ mica de impact, putand fi si ea cauza tanatogeneratoare”, afirma surse citate de Mediafax.

Adrian Blaga (39 de ani) și fiul lui Timotei (9 ani) au fost găsiți fără suflare pe un câmp, într-o autoutilitară incendiată, la 3 kilometri de satul Aciua din Satu Mare.

Citiți și: Crima: Tata si fiu gasiti morti intr-o autoutilitara din Bistrita | FOTO (ACTUALIZARE)

Cei doi ar fi decedat din cauza rănillor suferite, anchetatorii spunând că bărbatul a murit mai târziu decât fiul lui, ar fi fost încă în viață când a fost incendiată autoutilitara, iar rănile sale reprezentau doar o plagă tăiată înțepată penetrantă a gâtului cu secționarea vaselor sanguine, ceea ce a dat naștere ipotezei că și-a tăiat gâtul după ce și-a ucis fiul cu mai multe lovituri cu un corp contondent însoțite de înjunghiere.

Mai mult, polițiștii spun că Adrian Blaga și fiul lui nu prezentau urme defensive.

Inițial se vehicula ipoteza că pastorul din Bistrița ar fi luat persoane necunoscute la ocazie, și că acestea l-ar fi ucis pentru bani. Bărbatul și fiul lui se aflau în județul Satu Mare pentru a se interesa de cumpărarea unor terenuri, iar anchetatorii credeau că cineva ar fi aflat că pastorul are mulți bani la el.

Acum, noua ipoteză a oamenilor legii este susținută și de faptul că Adrian Blaga s-ar fi oprit la o benzinărie de unde a cumpărat carburant într-o canistră, benzină pe care s-o fi folosit ulterior la incendierea propriei mașini.

Despre autor

Administrator Someșeanul.ro. Email: someseanul@yahoo.ro. Tel. 0744.585.785