Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Parcare de 2,8 milioane de lei la Complexul Balnear Toroc Dej

0 345

Declararea zonei Băile Ocna Dej, unde se află Complexul Balnear Toroc, ca stațiune turistică de interes local vine și cu responsabilități uriașe pentru autoritățile locale, care se află pe ultima sută e metri cu lucrările de modernizare, reabilitare și extindere a stațiunii.

Astfel, pe lângă lucrările de extindere a bazinelor, instalarea de tobogane de apă și reabilitarea și reamenajarea pontonului lacului sărat sau lucrările de modernizare făcute în cazul bazinului acoperit, autoritățile locale au demarat și un amplu proiect pentru amenajarea unei parcări pentru turiști, parcare ce va fi extinsă până în spatele terenului de fotbal acoperit.

Consilierii locali dejeni au aprobat în cadrul unei ședințe de îndată ce a avut loc azi un proiect de hotărâre privind finanțarea multianuală a obiectivului de investiții ”Amenajare parcare Parc Balnear Toroc”, în valoare totală estimată de 2,8 milioane de lei.

Potrivit primarului Costan Morar, pentru această investiție Dejul a primit de la bugetul județean suma de 720.000 de lei.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre adoptat azi, de la bugetul local al municipiului Dej va fi alocată în acest an suma de 2 milioane de lei, urmând ca anul viitor să fie alocat restul de 800.000 de lei.

Proiectul presupune lucrări de sistematizare și consolidare versant (lucrări de terasamente, amenajare rigole, consolidare prin realizarea a 184 de piloți forați, două ziduri de sprijin, sistem de drenare ape de suprafață) și amenajarea propriu-zisă a parcării (terasare platformă și lucrări de asfaltare, realizare de trotuare, spații verzi, rigole, sistem de iluminare, dotări cu coșuri de gunoi și rastele de biciclete).

Potrivit primarului Costan Morar, complexul balnear va fi complet închis pe parcursul lunii aprilie și în prima parte a lunii mai, pentru a se finaliza lucrările de reabilitare și modernizare a piscinei acoperite, singura funcțională și care a fost deschisă publicului în această primăvară și pe parcursul iernii trecute.

Edilul Dejului a estimat că lucrările vor fi finalizate în a doua parte a lunii mai, când va avea loc și deschiderea oficială pentru public a sezonului estival.

Urmăriți clipul video de mai sus pentru a vedea discuțiile din cadrul ședințe Consiliului Local Dej.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More