Se întâmplă la Dej: Amendați pentru că au făcut mizerie în oraș, li s-a pus mătura în mână – FOTO

Se întâmplă la Dej: Amendați pentru că au făcut mizerie în oraș, li s-a pus mătura în mână – FOTO
Articol sus
Articol sus
Articol sus

Problema curățeniei generale în Dej, pe străzi și în zonele intens circulate, nu este o chestiune de actualitate, aceasta fiind scoasă mereu la înaintare de către dejeni în momentul în care sunt întrebați despre principalele nemulțumiri față de oraș.

S-au făcut numeroase campanii de ecologizare, acestea având printre scopuri și conștientizarea populației pentru păstrarea unui oraș curat. S-au făcut demersuri pentru înăsprirea pedepselor în cazul celor care nu respectă regulile de conviețuire socială și aruncă mizerii la tot pasul, făcând ca Dejul să pară un oraș plin de gunoaie.

Aceste lucruri par însă să nu fi ajuns și la ochii și urechile unor ”nesimțiți” care își bat joc în continuare de oraș și fac mizerie pe unde apucă, fără să le fie teamă că vor fi dojeniți de ceilalți dejeni sau chiar amendați.

Însă, Poliția Locală Dej a început să ia și măsuri împotriva unor astfel de persoane, care tratează în continuare cu dispreț comunitatea dejeană.

Astfel, la finalul săptămânii trecute, două persoane au fost surprinse în centrul orașului, de către polițiștii locali, în timp ce desfăceau și mâncau nuci, aruncând cojile pe trotuar.

Polițiștii nu doar că au făcut identificarea persoanelor în cauză, după care i-au amendat, ci chiar i-au pus să curețe mizeriile aruncate pe jos. Li s-a pus mătura în mână și au fost obligați să facă și curățenie pe trotuarul din zona CEC.

Bineînțeles, este greu de crezut că persoanele în cauză vor și achita respectivele amenzi. Este vorba despre o femeie din Reteag și un bărbat din Sebeș, care și-au găsit treabă vinerea trecută prin Dej, să facă mizerie în zona centrală a orașului. S-au ales astfel și cu amendă, dar au fost puși și să curețe în urma lor de către polițiștii locali care i-au surprins ”în flagrant”.

Sperăm la mai multe acțiuni de acest fel din partea celor care trebuie să aplice legea, iar astfel de evenimente să fie învățătură de minte pentru cei care au astfel de apucături mizerabile.

Articole recomandate
Articol jos
Articol jos

Despre autor

Administrator Someșeanul.ro. Email: someseanul@yahoo.ro.

  • Mandrean Paul

    Asadar nimeni nu spune ca gozerii sunt de etnie roma…?!?