Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sute de dejeni au evadat azi în Parc – FOTO/VIDEO

1 341

Evadare in parc Dej cercetasi (9)

O zi normală de vineri nu a fost chiar una de rutină azi pentru sute de dejeni care au ales să-și petreacă după-amiaza în aer liber, în Parcul Mare din Dej.

La inițiativa Cercetașilor Dejeni, campania ”Evadare în parc 2.0” a fost un real succes, atât pentru organizatori, cât și pentru simpli dejeni care au ales să iasă din case, să se bucure de o zi călduroasă de toamnă în aer liber.

Începând cu ora 16, zeci de persoane s-au adunat în Parcul Mare din Dej pentru a petrece împreună câteva ore în natură.

Organizatorii au pregătit o zonă de relaxare cu hamace, o bibliotecă în aer liber, o zonă de servit ceaiul, dar și multe activități recreative, leagăne, ateliere, jocuri, parkour sau slackline.

Pentru cei cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani a fost organizat un concurs de ”bicicleală”, iar cei mai mici, cu vârsta sub 14 ani, au putut participa la o cursă cu obstacole, concursurile fiind sponsorizate cu premii oferite de firma Trespass România. La eveniment a participat și Adrian Oșan, președintele Rotary Club Dej.

”Evenimentul a fost organizat de cercetașii dejeni, în colaborare cu Primăria Dej și ajutați de cercetașii clujeni. Scopul proiectului a fost să scoatem lumea în parc, să-l folosească într-un mod activ, nu doar să se plimbe, să le arătăm că pot face o grămadă de chestii în parc. Nu e foarte greu să organizezi un astfel de eveniment dacă ai oameni care să te ajute, iar cercetașii sunt foarte sociabili și se colaborează ușor cu ei. Sincer cred că evenimentul a fost un succes, la câtă lume e…”, a declarat pentru Someșeanul.ro Cristina Nelida, coordonatorul evenimentului ”Evadare în parc 2.0”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. El spune

    Intrebare, cati oameni au fost bombardati de ciori??

    P.S. Just asking… 😀

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More