11 hectare de pădure plantate în doar trei ore prin proiectul ”Pădurea Transilvania 3.0”
Peste 1.500 de voluntari au participat sâmbătă la proiectul Asociației Tășuleasa ”Pădurea Transilvania 3.0”, prin intermediul căruia a luat naștere o nouă pădure în localitatea bistrițeană Sânmihaiu de Câmpie.
În mai puțin de trei ore, spun organizatorii, o nouă pădure a luat naștere, cei 1.500 de voluntari reușind în timp record să planteze mii de puieți de salcâm, gorun, paltin și pin.
”Sunt foarte încântat, 1500 de oameni în mai puţin de trei ore au plantat 11 ha de pădure, cred că e un record, aşa bine nu ne-am organizat niciodată până acum şi asta şi datorită faptului că s-au organizat foarte bine oamenii aici pentru a ne primi, deci asta a fost foarte bine. Mă bucur că avem parteneri cu care să lucrăm. Au venit 1500 de oameni din 79 de localităţi din ţară, din 21 de judeţe, deci jumătate din ţară a fost reprezentată aici, majoritatea fiind din Bistriţa- Năsăud şi Cluj. Media de vârstă a fost de 23,14 ani, deci tineri dornici de implicare. Mă bucur foarte tare că este interes pentru acţiunile astea. 535 de oameni s-au înscris în primele 24 de ore după ce am dat anunţul, deci este un rezultat de care nu avem cum să nu ţinem cont”, a declarat Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, pentru ObservatorBN.ro..
Nu este pentru prima dată când la Sânmihaiu de Câmpie are loc o astfel de acțiune de împădurire, în ultimii ani localitatea bistrițeană mărindu-și suprafața împădurită cu 50 de hectare.
”Avem ca şi comună 450 de ha de pădure, iar în ultimii 6 ani am reuşit să mai plantăm în jur de 50 de ha, cu tot cu acţiunea de astăzi. Pot să vă spun că printr-un proiect de împădurire pentru o suprafaţă de vreo 10 ha se investesc în jur de 200 000 de lei, asta ca să vă daţi seama câtă importanţă are o astfel de acţiune de voluntariat, scad costurile foarte mult. Cade în sarcina Primăriei şi a Consiliului Local întreţinerea acestor plantări şi continuarea acţiunilor de împădurire a terenurilor degradate. În 2 iunie vom mai planta 2 sau 3 ha, mai avem şi un proiect pe Ministerul Mediului pentru 9,5 ha, facem eforturi pentru a mări suprafeţele de pădure pentru binele copiilor şi a nepoţilor noştri, nu putem să continuăm numai să tăiem, trebuie să punem ceva în loc”, a declarat Ioan Mate, primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.