Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

11 salarii minime în loc de 3? Cel mai mare salariu ar ajunge la 4460 de lei

0 1.659

Parlamentul a adoptat miercuri o lege care introduce salariul minim diferențiat pentru pentru angajați, în funcție de pregătirea profesională.

Potrivit celor de la Digi 24, vor exista 11 noi salarii minime, diferențiate în funcție de studii și postul ocupat. Cel mai mare salariu minim ar fi de exemplu pentru un angajat care are studii superioare finalizate și care și-a luat doctoratul în activitatea pe care o desfășoară. Acesta ar trebui plătit cu cel puțin 4.460 de lei brut.

Mariflor

În funcție de pregătirea pe care o are angajatul, cuantumul salariului brut lunar se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (2.230 de lei). Coeficientul pornește de la valoarea de 1, pentru muncitorii necalificați și ajunge până la valoarea 2, pentru cei care au doctorat, notează aceeași sursă citată.

Așadar un muncitor necalificat este plătit cu valoarea salariului minim brut – 2.230 de lei, cel care are școala profesională sau studii superioare va fi plătit cu 2.676 de lei, în timp ce un angajat care are studii superioare și o diplomă de masterat va ajunge la un salariu brut de cel puțin 4.014 lei.

Legea urmează a fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare și poate fi citită aici.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More