Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

13 oameni au ajuns la spital după ce au fost atacați de viespi la Turda

0 228

mormant-mihai-viteazu-turda

Manifestările de comemorare a voievodului Mihai Viteazu organizate în această dimineață la Turda s-au încheiat cum nu se poate mai prost. 13 persoane au ajuns la spital după ce au fost atacate de viespi.

Conform newscluj.ro, printre cei spitalizați s-au aflat și directorul APIA Turda, Ioan Chiș, dar și jurnalistul Emil Hălăștuan.

Zeci de oficialități și oameni simpli s-au adunat duminică la mănăstirea de lângă mormântul lui Mihai Viteazu. La un moment dat, în timpul manifestărilor un roi de viespi a atacat mulțimea, 13 persoane fiind atacate. Din fericire, starea acestora este una bună, nefiind nevoie de internare în spital.

Chiar dacă s-a instalat panica și mai multe persoane au acuzat stări de disconfort după ce au fost atacate de periculoasele zburătoare, manifestările au continuat.

Slujba religioasă de la mormântul marelui unificator al țărilor românești a fost oficiată de IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop şi Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.

Printre oficialitățile prezente la eveniment s-au aflat prefectul Gheorghe Vușcan, deputatul Mircea Irimie, președintele interimar al CJ Cluj – Mihai Seplecan, primarul Tudor Ștefănie (Turda), primarul Radu Hanga (Câmpia Turzii), primarul Ioan Zeng (Mihai Viteazu), primar Minodora Luca (Băișoara), primar Daniela Mănăilă (Tureni), primarul Ioan Pârv (Petreștii de Jos) și primarul Aurel Truță (Ploscoș).

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More