Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

14 cadre didactice, 14 elevi şi 14 angajaţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină BN, diagnosticaţi cu COVID-19

0 189

Paisprezece cadre didactice şi tot atâţia elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost diagnosticaţi cu COVID-19 de la debutul anului şcolar şi până în prezent. Printre cei diagnosticaţi de la începutul pandemiei se numără, de asemenea, 14 angajaţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină şi 79 de cadre medicale.

Potrivit celei mai recente raportări făcute publice de Prefectura Bistriţa-Năsăud, printre persoanele confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus se află 14 cadre didactice şi tot atâţia elevi.

Vineri, trei dintre profesori şi doi dintre elevi sunt internaţi în spital, în timp ce 12 elevi se află în izolare la domiciliu. 

Printre persoanele diagnosticate cu COVID-19 se află şi un angajat de la o creşă de stat, dar şi unul de la un centru de plasament. 

De asemenea, 14 angajaţi ai Centrului de Transfuzii Sanguine Bistriţa au fost diagnosticaţi cu COVID-10, printre ei numărându-se un medic şi nouă asistenţi medicali, iar trei persoane angajate ale centrului au fost externate.  

Noul coronavirus a provocat îmbolnăviri, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în mai multe instituţii publice, între care Poliţie, DGASPC sau AJOFM.  

„Până în prezent, 79 cadre medicale (19 medici, 59 asistenţi, 1 kinetoterapeut) şi 36 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) şi un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. 100 persoane au fost externate”, mai transmite Prefectura Bistriţa-Năsăud. 

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, de la începutul pandemiei s-au înregistrat 1.539 cazuri de COVID-19 dintre care 105 decese, iar 1.354 persoane au fost externate, dintre acestea 1.148 fiind externate vindecate şi 206 externate la cerere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More