Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

14 persoane oprite la frontieră din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen – VIDEO

0 1.191

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în cadrul a două acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, 14 cetăţeni din Irak, Iran şi Palestina, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară.

Ieri, în jurul orei 09.00, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au observat cinci persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, pe marginea autostrăzii A1, spre Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 500 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak şi Palestina, solicitanţi de azil în România, cu vârste cuprinse între 20 şi 57 de ani. Aceștia au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.

Azi dimineață, în jurul orei 04.00, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul S.P.F Nădlac au depistat nouă persoane, doi bărbaţi, o femeie şi 6 minori, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 200 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

La verificări s-a stabilit că sunt aceștia sunt cetăţeni din Irak şi Iran, solicitanţi de azil în România, cu vârste cuprinse între 15 şi 33 de ani și au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen. Aceștia au mai relatat că s-au deplasat până în oraşul Nădlac cu autoturisme taxi, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, până în momentul reţinerii.

Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More