Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

150 de litri de combustibil furați. Unul dintre făptași prins și fără permis la volan

0 170

Doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore. Au furat 150 de litri de combustibil dintr-un excavator.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud transmite prin intermediul unui comunicat de presă faptul că, la data de 28 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Beclean, și un altul, de 22 de ani, din comuna Șieu, bănuiți de furt calificat.

Se pare că cei doi, în seara zilei de 26 noiembrie, ar fi sustras aproximativ 150 de litri de combustibil, din rezervorul unui excavator  parcat pe raza comunei Mărișelu, cauzând un prejudiciu în valoare de 850 de lei.

Totodată, din verificările efectuate de oamenii legii a rezultat faptul că tânărul, de 28 de ani, s-ar fi deplasat până la locul săvârșirii furtului la volanul unui autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere, pasager în autovehiculul respectiv fiind tânărul din Șieu.

Tânărul din Beclean a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, tânărul din comuna Șieu a fost reținut pentru pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More