Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie rănită în urma unui accident în Bistrița

0 932

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost solicitați joi să intervină la un accident produs în municipiul Bistrița.

”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat din municipiul Bistrița, (zona podului Berăriei) o femeie in vârstă de aproximativ 63 de ani, rănită in urma unui accident rutier. Victima este conștientă, coooperantă, prezintă factura deschisă la un membru inferior. A fost stabilizată și evacuată spre UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ, din primele date, un autoturism condus de o femeie de 63 de ani, din Bistrița, în timp ce se deplasa pe strada Sigmirului, ajuns la intersecția dirijată prin sens giratoriu cu strada Libertății a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic și mai apoi un imobil.

În urma accidentului femeia a fost rănită fiind ulterior transportată la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferiței a indicat faptul că aceasta nu consumase băuturi alcoolice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Biroul Rutier, urmând să fie stabilite în cadrul dosarului penal întocmit, cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More