Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

17 firme amendate în Bistrița-Năsăud pentru nereguli

0 570

Sancțiuni în valoare de peste 11.000 de lei au fost aplicate de polițiști în urma acțiunilor desfășurate în domeniul verificării sistemelor de securitate.

În perioada 13-15 aprilie a.c., polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Secției 1 Poliție Rurală Bistrița și Secției 4 Poliție Rurală Beclean au efectuat acțiuni în domeniul verificării sistemelor de securitate, pe raza de competență.

În acest sens au fost controlate obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet și unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unități poștale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi.

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.800 de lei, toate conform H.G. 301/2012. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate, nepunerea în aplicare a măsurilor stabilite prin analiza de risc la securitate fizică și nemenținerea în stare de funcționare a sistemelor de securitate.

Poliţiştii vor continua acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.