Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

17 permise de conducere reținute și sancțiuni contravenționale în valoare de peste 55.000 lei aplicate de polițiști, pe raza județului Bistrița-Năsăud

0 74

Ieri, 12 iulie a.c., polițiștii bistrițeni au desfășurat acțiuni pentru reducerea riscului rutier și sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, fiind folosite și autospeciale dotate cu aparate radar în vederea prevenirii excesului de viteză.

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel județean, au fost aplicate 219 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de peste 55 000 lei.

Față de 17 de conducători auto, polițiștii au luat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare

NU VĂ URCAȚI LA VOLAN DUPĂ CE AȚI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!

În această dimineață, un tânăr, de 26 ani, din Feldru, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17 D, între localitățile Ilva Mică și Feldru, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga a pierdut controlul acestuia, răsturnându-se pe un teren agricol din afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a celor doi pasageri care se aflau în autoturism.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolemiei.

Cercetările continuă de Poliția orașului Năsăud.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More