Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

200 de case afectate de inundații după ieşirea din matcă a două pârâuri montane în oraşul Borşa

0 239

Cel puţin 200 de case din oraşul Borşa, în judeţul Maramureş, au rămas izolate sau fără energie electrică în urma ieşirii din matcă a pârâurilor montane Bilţ şi Cercănel, a informat, duminică seara, primarul localităţii, Sorin Timiş.

Conform acestuia, a fost oprită alimentarea cu energie electrică a unei părţi a gospodăriilor afectate de revărsarea apelor, iar cealaltă parte au rămas izolate, administraţia locală intervenind în zonă cu excavatoare pentru refacerea căii de acces.

„A plouat de 24 de ore neîncetat. Este afectată magistrala de alimentare cu apă potabilă a oraşului. Peste 100 de locuinţe de pe strada Cercănel au rămas izolate. Alte 100 de case de pe strada Birţ, vor rămâne în această noapte (duminică n.red.) fără alimentare cu energie electrică. Mâine (luni n.red) avem Bacalaureatul şi în Borşa. Vom face tot posibilul ca elevii să ajungă în timp util la examen, dar şi să aibă parte de condiţii optime. Dacă va fi nevoie, vom ajuta persoanele în nevoie cu ajutor medical, dar şi materiale pentru a repara stricăciunile făcute de furia apelor”, a precizat Sorin Timiş.

În cursul după amiezii de duminică, alte patru localităţi rurale din judeţul Maramureş au fost afectate de ploile abundente.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More