Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

30.000 de electrici murați de ploaia torențială au țopăit pe muzica lui Paul Kalkbrenner – FOTO/VIDEO

0 64

”Dacă e Electric Castle, plouă cu cisterna”, spune o vorbă care și-a găsit din plin aplicarea și în a doua zi a festivalului de la Bonțida din acest an. Dacă în prima seară o ploaie de câteva minuțele n-a apucat nici măcar să ude iarba, în doua seară de festival cerurile s-au revărsat ore în șir, iar celebrul noroi de Electric Castle și-a făcut apariția.

Vineri, în jurul amiezii, căldura tropicală a fost la ea acasă la Bonțida. Obosiți după concertele din seara precedentă, electricii și-au ocupat timpul cu numeroasele activități puse la dispoziție de organizatori. De la diverse jocuri recompensate cu premii, la demonstrații de fotbal american cu Cluj Crusaders, volei pe plajă, plimbări cu balonul cu aer cald, tururi ghidate ale castelului, până la leneveala specifică la umbră cu o carte în mână, sau alte activități organizate de partenerii gazdelor.

Fiecare încerca să-și încarce cum poate mai bine bateriile pentru seara explozivă (și la figurat, și la propriu) ce avea să urmeze. Mulți dintre festivalieri se gândeau că și-au cărat degeaba cu ei cizmele de cauciuc și pelerinele de ploaie, dar aveau să descopere ulterior că au fost extrem de inspirați, având în vedere avertizarea de cod portocaliu de ploi ce intrase în vigoare.

Concertele De Staat și Dialeted Peoples au fost unele explozive de-a dreptul, petrecăreții țopăind de nebuni atât la scena principală, cât și la Boiler Stage, unde Argatu a făcut legea la lăsarea serii.

Cu luna ascunsă printre norișori, furtuna și-a anunțat prezența tocmai pe când Enter Shikari își pregătea intrarea la Main Stage, iar când headliner-ul serii, Paul Kalkrbrenner, a urcat pe scenă potopul se revărsa din înaltul cerului peste zeci de mii de oameni.

N-a contat, însă, nici măcar Arca lui Noe neavând darul de a-i scoate pe electrici din stare de festival, iar tunetele și fulgerele n-au avut decât darul de a spori efectele vizuale. Nimeni nu s-a mișcat de lângă scene, zeci de mii de pelerine fluturând în fața artiștilor, iar laserele în stropii de ploaie au amplificat spectacolul de culoare și lumină. După miezul nopții, miile de petrecăreți s-au electrizat în ploaie și la concertul Rusko, neținând cont că sunt uzi până la piele și dincolo de ea.

Bineînțeles, după o asemenea ploaie apocaliptică și o zbenguială generală pe iarba din fața scenelor, celebrul noroi de la Electric Castle și-a făcut și el apariția. Nu se putea altfel, festivalul de la Bonțida n-ar fi avut farmec, dacă nămolul nu invada cizmele și ghetele tinerilor dornici de distracție.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1172604879468944.1073742269.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More