Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

48 de percheziții în patru județe, la persoane bănuite de evaziune fiscală

0 16
FOTO: prison.com.ro
FOTO: prison.com.ro

Poliţia Română efectuează, la această oră, 48 de percheziţii pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj şi Maramureş, fiind vizate locuinţele, sediile sociale şi autovehiculele unor persoane fizice şi juridice, bănuite de infracţiuni de fals, infracţiuni economice şi la regimul silvic. Aproape 100 de poliţişti participă la acţiune.

La data de 2 octombrie, 98 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, criminalistică şi acţiuni speciale din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud efectuează 28 de percheziţii domiciliare la domiciliile şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale, situate pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj şi Maramureş.

De asemenea, poliţiştii percheziţionează şi 20 de autovehicule ce aparţin persoanelor fizice şi juridice în cauză.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în care poliţiştii fac cercetări cu privire la activitatea a 16 persoane fizice şi juridice, bănuite de punere în circulaţie fără drept de documente cu regim special, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi instigare la tăiere ilegală de arbori.

Din cercetări, a reieşit că, în perioada ianuarie 2013 – septembrie 2014, cei în cauză ar fi ridicat ilegal documente cu regim special (avize de însoţire a materialului lemnos, facturi şi chitanţe fiscale), pe care le-ar fi completat cu date fictive sau ar fi instigat alte persoane la săvârşirea acestor fapte.

Astfel, documentele ar fi fost vândute unor agenţi economici din mai multe judeţe, în scopul acoperirii unor tăieri ilegale de arbori, a unor achiziţii ilegale de material lemnos sau pentru sustragerea de la plata către bugetul de stat a unor obligaţii fiscale, fapte prin care s-ar fi produs un prejudiciu estimat la 800.000 de lei.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al DIPI. La activităţi participă specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Cluj Napoca.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.