Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

8 medalii cucerite de Budokan Ryu la Cupa României la Karate WKC

0 43

În perioada 26-27 septembrie, la Sala Sporturilor din Brașov, s-a desfășurat CUPA ROMÂNIEI la KARATE WKC, una dintre cele mai importante competiții naționale ale Federației Române de Karate WKC.

Competiția a fost și etapă de verificare în vederea participării la Campionatul Mondial de Karate UWK din Slovenia, care ca avea loc în luna octombrie.

La startul competiției s-au aliniat 52 de cluburi cu un total de 670 de sportivi. Întrecerea a fost una grea, atât din punct de vedere al nivelului tehnic înalt, cât și din punct de vedere al numărului crescut de concurenți.

Clubul Sportiv Budokan Ryu a deplasat un lot de 12 sportivi, reușind să puncteze în nu mai puțin de 8 probe, acesta fiind și bilanțul final al medaliilor.

Astfel, sportivul PĂNESCU DORIN a obținut aurul la proba de kumite individual masculin cadeți -60kg, aurul la kumite echipe rotativ masculin cadeți și argintul la kumite echipe masculin shobu sanbon cadeți (15-17 ani).

Sportiva BOCA DENISA a obținut de asemenea 3 medalii, respectiv argint la kumite echipe feminin cadeți shobu sanbon și medalii de bronz la kumite individual feminin cadeți -55kg și respectiv kumite echipe rotativ feminin cadeți.

BOTA VLAD a reușit să obțină medalia de argint la kumite individual masculin cadeți -60kg, pierzând finala în fața colegului de club Pănescu Dorin.

Sportiva ORBAN REBEKA a pășit de asemenea pe podium clasându-se pe poziția a 3-a și obținând bronzul la proba de kumite individual feminin mini-cadeți (13-14 ani).

Grupa de copii (7-8 si 9-10 ani) a avut de asemenea o evoluție buna, NEMETI MĂDĂLINA clasându-se pe Locul 5, iar CICEOVEAN LUCA, VĂDEAN CĂĂTLIN, DANGA DENIS, GHENEA DARIUS și CĂPÂLNAȘ MIHAI ajungând până în optimi.

Pe această cale, antrenorii Clubului Sportiv Budokan Ryu, Bogdan Savu și Paula Groșan, doresc să îi felicite pe toți sportivii pentru munca depusă și rezultatele obținute, și de asemenea să transmită mulțumiri sponsorilor, Consiliului Local Dej și D-lui Primar Morar Costan pentru implicare și sprijinul acordat, și nu în ultimul rând partenerilor, susținătorilor și părinților sportivilor pentru eforturile depuse.

În calendarul activităților clubului în perioada următoare se află Cantonamentul de Pregătire Tehnică la Poiana Brașov unde sportivul Pănescu Dorin este cantonat în vederea pregătirii pentru mondiale, Stagiu Tehnic (Hunedoara) la finalul săptămânii viitoare cu multiplul campion mondial la kumite, RAPHAEL AGHAYEV, Campionatul Mondial de Karate UWK în Slovenia în luna octombrie și Cupa Campionilor Europeni la începutul lunii decembrie.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.