Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A accidentat o bătrână şi a crezut că va scăpa ”basma curată”

0 24

accident trecere pietoni

Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au identificat o persoană care, în data de 13 februarie, a accidentat cu maşina o bătrână şi a plecat de la locul faptei fără încuviinţarea poliţiei şi fără să anunţe evenimentul.

În seara zilei de 13 februarie, o băimăreancă de 71 de ani s-a prezentat la Spitalul Judeţean Baia Mare acuzând dureri la mâna stânga. Ea a declarat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 16.00, în timp ce se deplasa pe aleea de acces dintre străzile I. L. Caragiale şi Victoriei, a fost accidentată de un autoturism care a plecat de la faţa locului, se precizează în comunicatul IPJ Maramureș.

În urma măsurilor întreprinse şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat autoturismul şi conducătorul acestuia, un băimărean de 31 de ani. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.