Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A accidentat un pieton dar nu a anunțat poliția. S-a înțeles cu victima să nu raporteze accidentul

0 29

pieton accidentat

Un bărbat din satul Someş Uileac, oraşul Ulmeni, este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Poliţiştii din Ulmeni s-au sesizat din oficiu ieri, 2 septembrie, că la începutul săptămânii, pe raza localităţii Someş Uileac s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unui pieton. Persoana care a condus autoturismul a convenit cu victima să nu anunţe poliţia cu privire la producerea evenimentului.

Verificările efectuate de poliţişti au relevat că pietonul a fost accidentat de un consătean în vârstă de 46 de ani, care a condus un autoturism şi a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure. De asemenea, poliţiştii au constatat că bărbatul care a condus autoturismul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză s-a întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.

Ce spune legea

Conform articolului 338, alineatul 1, din Codul penal, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Conform aceluiaşi articol, alineatul 3, nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Pieton accidentat la Odeşti

Tot ieri, 02 septembrie, pe raza localităţii Odeşti, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui pieton şi avarierea a două autoturisme.

La faţa locului, poliţiştii au constatat că, un bărbat de 33 de ani din Odeşti care conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, a surprins şi accidentat un pieton care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, iar apoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de o băimăreancă de 26 de ani.

Impactul s-a soldat cu rănirea pietonului, localnic în vârstă de 61 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Pietonul mirosea a alcool dar nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Lui i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

FOTO: arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.