Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A ars de viu în propria casă. Soția bătrânului, transportată la spital

0 1.136

Pompierii din cadrul Gărzii Băișoara și a Detașamentului Turda au intervenit în cursul nopții trecute pentru stingerea unui flăcărilor care a cuprins o casă de locuit din localitatea Muntele Săcelului.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, un echipaj SMURD și unul SAJ, care au găsit casa de locuit, cu o suprafață de aproximativ 80mp, cuprinsă în totalitate de flăcări.

”Un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, imobilizat la pat, nu a putut să se evacueze și a fost surprins de flăcări înăuntrul casei. O femeie, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a reușit să se evacueze până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost consultată de către echipajele medicale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Conform acestuia, intervenția pompierilor a fost una dificilă, având în vedere temperaturile sub -10°C și accesul dificil către locuința respectivă. A fost necesară realizarea unui dispozitiv de stingere din furtune pe o distanță de aproximativ 200m și pe o pantă considerabilă.

Intervenția pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, iar cercetările preliminare arată că incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile.

ACTUALIZARE IPJ Cluj

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda- Secția 9 Poliție Rurală au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la un incendiu care se manifesta într-un imobil din localitatea Muntele Săcelului, comuna Băișoara.

Incendiul a fost lichidat de către echipajele de pompieri, însă din nefericire, în imobil a fost găsit cadavrul unui bărbat de 88 de ani, urmând ca trupul acestuia să fie transportat la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei.

O femeie de 79 de ani care se afla în imobil la momentul declansării incendiului a fost transportată la spital de echipajele medicale.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și ucidere din culpă, sub supravegherea unității de parchet competente.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More