Polițiștii dejeni au acționat în vederea prevenirii accidentelor rutiere, dar și pentru menținerea unui climat de siguranță.
Potrivit IPJ Cluj, la data de 16 aprilie, în intervalul orar 10.30 – 13.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej în colaborare cu poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere pe raza de competenţă teritorială. S-a urmărit și menţinerea unui climat de siguranţă publică.
Au fost legitimate 83 persoane şi verificate 69 autovehicule. Abaterile constatate au dus la aplicarea a 38 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislaţiei. Dintre acestea, 5 au fost aplicate pentru nefolosirea centurii de siguranță, 5 pentru traversare neregulamentară, 9 pentru opriri/staționări neregulamentare. Restul au fost aplicate pentru diferite alte abateri.
Totodată, a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată 1 permis de conducere dar şi 1 certificat de înmatriculare.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.