A derapat și a lovit un stâlp și gardul unei case – FOTO
Un accident rutier, din care a rezultat rănirea a două persoane, a avut loc joi după-amiaza pe raza localității bistrițene Rusu de Jos, după ce o mașină scăpată de sub control a rupt un stâlp de telefonie.
”Pe DJ172A, în localitatea Rusu de Jos, o femeie de 31 de ani, din Beclean, care conducea un autoturism pe direcția Chiochiș-Beclean, într-o curbă a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton și poarta unui imobil”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, o pasageră a fost rănită ușor. Aceasta și șoferița au fost transportate la CPU Beclean pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Potrivit polițiștilor, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii din Beclean.