Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A furat alimente dintr-o mașină aflată în curtea unei case

0 598

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din orașul Jibou, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 14.50, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi intrat în curtea unui imobil din localitatea Cheud, comuna Năpradea, de unde, din interiorul unui autoturism, ar fi sustras mai multe bunuri alimentare, în valoare de aproximativ o mie de lei.

Totodată, acesta s-ar fi urcat la volanul autoturismului, iar profitând de faptul că, acesta avea cheile în contact, l-ar fi pornit, cu intenția de al sustrage.

La scurt timp, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, bărbatul a fost depistat, având asupra sa bunurile sustrase, astfel că, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.