Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A furat de la un bătrânel suma de 830 de lei. Minorul a fost prins

0 26
Foto:Arhiva Someseanul.ro
Foto:Arhiva Someseanul.ro

Ieri, orele 13.30, poliţiştii au fost sesizaţi verbal de L. L. de 76 ani din Dumitrița, că a fost agresat de un tânăr.

Bărbatul a intrat în curtea sa şi i-a cerut bani, iar în momentul când bătrânul a scos din haină o sumă mai mare, acesta l-a lovit cu pumnul și apoi i-a furat suma de bani (830 lei). La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din comună şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe suspect pe raza localității Dumitrița, M. M. în vârstă de 16 ani, din localitate. De asemenea, a fost recuperată suma de 750 de lei.

Față de suspect s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în acest interval să fie formulată propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Suspectul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.