Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A intrat cu mașina sub o camionetă. Elicopterul SMURD a intervenit pentru șofer – FOTO

0 307

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și elicopterul SMURD, din punctul aeromedical Jibou, au intervenit ca urmare a unui accident rutier produs în apropiere de localitatea Gilău, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.


Solicitarea pentru intervenția de urgență a fost înregistrată în jurul orei 15.00, iar în momentul sosirii pompierilor la fața locului pompierii au găsit un bărbat, încarcerat într-un autoturism avariat în urma accidentului, care prezenta multiple traumatisme și era în stare de inconștiență.

S-a intervenit pentru deblocarea ușii și extragerea persoanei, folosind echipamentele din dotare, astfel încât să nu fie agravate leziunile suferite de către persoana rămasă încarcerată.

”Bărbatul, în vârstă de cca 60 de ani, a primit asistență medicală de urgență de la salvatorii SMURD și urmează să fie transferat la spital de către un echipaj medical SAJ”, transmite ISU Cluj.

Potrivit polițiștilor, un conducător auto în vârstă de 66 de ani, din comuna Florești, care se deplasa pe strada Gilău, ar fi pătruns pe DN1 E60, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 32 de ani, din județul Alba, care circula înspre orașul Huedin.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând ulterior în coliziune cu un alt autoturism.

Urmare evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 66 de ani, acesta fiind transportat la o unitate medicală.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More