A murit pe loc după ce a căzut cu scuterul
Un bărbat și-a pierdut viața, joi după-amiaza, în urma unui accident ce a avut loc în localitatea bistrițeană Spermezeu.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit un echipaj SMURD și unul din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Spermezeu, în sprijin fiind solicitată și intervenția unui elicopter SMURD pentru a prelua persoana rănită.
”Victima, bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsită inconștientă în stop cardiorespirator. Aceasta a căzut de pe un scuter electric. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, din nefericire victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate, astfel fiind declarat decesul la fața locului de către medicul care încadrează elicopterul SMURD solicitat la caz”, au transmis reprezentanții ISU.
ACTUALIZARE IPJ
Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea verificărilor, ca urmare a producerii unui accident pe drumul comunal 37A.
Din primele date, un bărbat de 64 de ani, din Spermezeu, în timp ce conducea un moped electric pe direcția Dobricel spre Spermezeu, pe un drum în pantă, a pierdut controlul direcției și a căzut, accidentându-se.
În urma accidentului, din nefericire, bărbatul a decedat. Cadavrul acestuia a fost transportat la spital, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.