Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A pierdut toți banii la jocurile de noroc și a încercat să însceneze furtul acestora

0 480

Un agent de vânzări a pierdut banii din încasări la aparate. A încercat să scape înscenând furtul acestora.

Conform IPJ Maramureș, vineri după-amiaza, la ora 16:30, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Baia Mare, a alertat poliţia prin SNUAU 112 că a fost victima infracţiunii de furt din auto. Acesta a precizat că a parcat autoturismul pe raza oraşului Seini pentru a merge la un magazin şi că în aproximativ cinci minute, cât a lipsit, persoane necunoscute au profitat de faptul că a uitat geamul portierei deschis şi au sustras din torpedou 80 000 de lei.

Poliţiştii au demarat activităţile specifice de cercetare şi au constatat că cel care şi-a însuşit banii a fost chiar reclamantul. Tânărul şi-a recunoscut fapta. Banii, care reprezentau încasările din cursul lunii iulie, au fost pierduţi la jocurile de noroc iar furtul a fost înscenat pentru a se justifica administratorului societăţii.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.