Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A provocat un accident, dar i-a mințit pe polițiști că nu el s-ar fi aflat la volan

0 18

someseanul-accident centura gherla (3)

Un bărbat de 33 de ani din Gilău este cercetat de oamenii legii, după ce a provocat un accident rutier cu victime și a declarat că nu el conducea autoturismul.

Polițiștii au cercetat inițial incidentul ca fiind un accident de circulație în urma căruia conducătorul auto ar fi părăsit locul faptei. Abia apoi oamenii legii l-au identificat pe bărbatul de 33 de ani din Gilău ca fiind autorul accidentului, acesta mințind că nu s-a aflat la volan pentru că avea permisul de conducere anulat.

Accidentul a avut loc în 16 august, în jurul orei 04:40, în localitatea Someșul Rece. Polițiștii au fost solicitați să intervină la locul producerii unui accident de circulaţie, conducătorul unuia dintre autovehiculele implicate părăsind locul faptei.

”Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 33 ani, din localitatea Gilău, judeţul Cluj, care, în timp ce conducea autoturismul pe DJ107 P, în localitatea Someşul Rece, după o curbă uşoară la dreapta, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune cu autoturismul condus de către un tânăr, de 20 de ani, din comuna Mărişel.

Bărbatul a declarat poliţiştilor că nu el ar fi condus autovehiculul, acesta având permisul de conducere anulat”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

În urma impactului, doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar, au fost răniţi uşor.

Poliţiştii continuă cercetările în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.