Ieri, între orele 06.00 – 07.00, poliţiştii rutieri din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Aghireşu l-au depistat pe D. Mihai, de 39 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 108 C în localitatea Gârbău, în care transporta cantitatea de 570 pâini şi produse de panificaţie fără a deţine documente de provenienţă şi însoţire a mărfii.
A fost luată măsura sancţionării contravenţionale şi a ridicării în vederea confiscării a produselor de panificaţie care au fost predate spre valorificare unei societăţi comerciale.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta prezintă halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,89g/l alcool în aer expirat.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.