Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A sfidat polițiștii. A fost reținut 24 de ore și ulterior pus sub control judiciar

0 97

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior plasat sub control judiciar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Potrivit celor de la IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 29 noiembrie, polițiștii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, din Orheiu Bistriței. Acesta este cercetat pentru refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astfel, transmit oamenii legii, în noaptea de 27/28 noiembrie, bărbatul conducea un autoturism pe raza localității Jelna, momet în care a fost oprit de un echipaj de poliție pentru verificări.

A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în dimineața de 28 noiembrie, același bărbat ar fi condus același autoturism, din locul unde a rămas în momentul în care a fost oprit de polițiști.

Prin ordonanța din data de 30 noiembrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de acesta, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea activității infracționale. Totodată, polițiștii vor efectua verificări pentru a se asigura că interdicțiile dispuse prin măsura preventivă sunt respectate, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More