A stat ”de șase” în timp ce prietenul lui fura dintr-o mașină. Au împărțit apoi prada
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 49 de ani, din Reghin, cercetat pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.
Din investigațiile efectuate de polițiștii specializați în investigații criminale a reieșit faptul că, la data de 21 februarie a.c., un bărbat de 53 de ani, din județul Mureș, ar fi pătruns într-un autoturism parcat în apropierea unei săli de jocuri de noroc din Bistrița, iar din interior ar fi sustras un plic în care se afla suma de 13.200 lei. Totodată, bărbatul de 49 de ani s-ar fi aflat în proximitatea parcării, unde ar fi supravegheat zona. Ulterior, banii sustrași ar fi fost împărțiți în mod egal.
În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 9 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările în acest caz continuă de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, în vederea documentării faptei sub toate aspectele.