Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A vrut să-și răpească fosta iubită și copilul. A fost reținut de polițiști

0 708

Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de un bărbat din Sălaj cercetat pentru violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Astfel, transmit cei de la IPJ Maramureș, miercuri 03 iunie, poliţiştii oraşului Tăuții Măgherăuș fost sesizaţi despre faptul că un bărbat a pătruns în curtea unei clădiri şi prin constrângere a urcat-o pe fosta iubită şi pe copilul lor de un an într-un autoturism, după care au plecat.

Poliţiştii au demarat de urgenţă activităţi specifice. Din verificările efectuate s-a stabilit că femeia şi minora au ajuns la domiciliul bărbatului, pe raza judeţului Sălaj, notează cei de la IPJ Maramureș.

Ulterior oamenii legii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.