Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Acasă” a devenit realitate pentru trei frățiori și părinții lor, cu sprijinul voluntarilor dejeni

0 1.293

Andrei, Darius și Viorel, trei copilași care, în ciuda problemelor de sănătate, găsesc puterea să zâmbească și să se bucure de copilărie vor avea de acum, alături de părinții lor, Ionuț și Ionela, un loc pe care să-l numească ”acasă”. Asta după ce în urmă cu două săptămâni erau amenințați cu evacuarea din casa în care locuiau cu chirie. Le-au sărit în sprijin voluntarii din grupul ”Vă ajutăm din Dej”, care în doar câteva zile le-au găsit o căsuță în care să locuiască, în Dej.

Ei sunt Ionuț și Ionela, doi tineri care se iubesc și care au făcut tot posibilul ca cei trei copii ai lor să aibă un acoperiș deasupra capului. Au avut parte de o viață plină de neajunsuri, de probleme și necazuri, dar au luptat în fiecare clipă de când s-au cunoscut pentru ca micuții lor să o ducă mai bine.

Andrei, Darius și Viorel, cei trei copilași ai familiei, erau astfel în pericol să rămână fără acoperiș deasupra capului. Însă, în sprijin le-a sărit grupul de voluntari din Dej, care au făcut tot posibilul ca această familie să nu rămână pe drumuri.

Aventura voluntarilor dejeni a pornit în acest caz în 10 mai, când au cunoscut familia celor trei frățiori. Stăteau cu chirie, într-o căsuță pe un deal în Nușeni, fiind anunțați că în doar două săptămâni trebuie să părăsească locuința, proprietarul având în plan să-și facă acolo o casă de vacanță.

Imediat, voluntarii dejeni au căutat și au găsit soluții. În doar câteva zile, cu sprijinul unor oameni inimoși din zonă, s-a găsit și o căsuță pentru cei cinci membri ai familiei, dar și tot ce trebuie pentru o locuință cu trei copilași.

Biserica Reformată a pus la dispoziție o casă în Ocna Dejului, iar construcția aproape dărăpănată s-a transformat în doar două săptămâni într-o adevărată casă primitoare. Harnic și devotat pentru a finaliza lucrările la timp, Ionuț, alături de voluntarii dejeni și prietenii lor, au muncit zi și noapte pentru ca cei trei frățiori să nu rămână pe drumuri.

Pozele de mai jos sunt grăitoare și arată evoluția lucrărilor în timpul scurt avut la dispoziție. S-a reparat acoperișul și hornul casei, s-a turnat șapă, s-au izolat pereții pe interior, s-a tencuit și s-a zugrăvit, s-au înlocuit ferestrele, s-a racordat casa la apă și curent, iar în ultimele zile s-a trecut la amenajare și mobilare.

Astfel, în doar câteva zile, o dărăpănătură care nu putea fi numită casă s-a transformat prin muncă asiduă în ceea ce se poate numi ”acasă”. Iar la finalul acestei săptămâni, cei trei frățiori cu mama lor au venit acasă, alături de tatăl lor. Bucuria celor mici, lacrimile de mulțumire din ochii părinților lor, au făcut ca această aventură de două săptămâni să se încheie cu fericirea și împlinirea voluntarilor care au făcut posibilă această minune.

Dar nu se ajungea aici fără sprijinul oamenilor inimoși care nu au privit indiferenți la nevoile acestei familii. Pe lângă donațiile importante în bani din partea Asociației Mândru că-s dejean și ale altor sponsori cu suflet mare, pe lângă donațiile în materiale de construcții, geamuri, sobe, aragaz, frigider, mașină de spălat, mobilă, această familie minunată a primit toate cele trebuincioase pe lângă casa omului, iar cei mici se bucură de confortul casei lor, de căldură și de iubirea părinților lor. Tot cu sprijinul voluntarilor dejeni, Ionuț a găsit și un loc de muncă stabil, astfel ca să poată asigura susținerea financiară a familiei în continuare.

O misiune care părea imposibilă s-a transformat într-o frumoasă realitate, iar cuvintele nu pot să cuprindă gradul de mulțumire și satisfacție pe care această familie și voluntarii dejeni le au pentru sprijinul acordat de întreaga comunitate.

Și nu puteam să nu-i menționăm pe toți cei care au pus umărul la această realizare: Biserica Reformată Ocna Dej, Asociația Civică “Mândru că-s dejean”, Samus Tec, E-Mobila, Mariba Prod Comimpex, Massa Comimpex, Hort Instal Eu, SC MARCESAN SRL, Hara Gold Catering, Maria Danciu, Tudor Marie, Martonos Eniko Ildiko, Satmarean Gavril, Muresan Maria, Bote Angela, Fechete Ioana, Emilia Galea, Mihaela Tamas, Catalina Pegulescu, Mihaela Bujita, Silasi Mihaela, Corina Batinas, Radu Vascan, Onofrei Cristina, Ioana Vaida, Ioana Bugita, Sabin Hoza, Larisa Pop, Yoana Morena, Stefana Bexa, Maria Gavris, Monica Liliana Petrus, Chereches Ciprian, Alexandra Elena Simonca, Cosmin Toderean, Darius Bochis, Kun Liliana si Florin, Ciciovean Vasile, Domnul Gabi (din Milano), Fetele de la BCR.

Activitatea grupului ”Vă ajutăm din Dej” a pornit în luna martie, odată cu decretarea stării de urgență la nivel național. Pe lângă activitatea de sprijin a seniorilor și persoanelor din categoriile defavorizate cu cumpărături și plata facturilor, voluntarii dejeni s-au implicat și în acte de caritate. S-au făcut numeroase donații în materiale medicale și echipamente de protecție către Ambulanța Dej și Spitalul Municipal Dej, s-au împărțit sute de pachete de mâncare oamenilor săraci, s-au distribuit de asemenea alimente, îmbrăcăminte și cele de trebuință pentru zeci de familii necăjite, s-au strâns donații în bani și materiale pentru alte zeci de persoane aflate în nevoie.

Iar activitatea voluntarilor dejeni nu se oprește aici. Cu sprijinul comunității, noi voluntarii dejeni, ne vom continua misiunea de a fi în sprijinul celor aflați în nevoie, alte și alte provocări așteptând să fie rezolvate.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More