Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu 6 victime în Cluj. Șoferul vinovat era rupt de beat

0 22

someseanul-smurd-accident-ambulanta-noapte

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un conducător auto implicat într-un accident rutier grav. Acesta avea o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă, în jurul orei 20:30, pe strada General Eremia Grigorescu, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier grav.

În fapt, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe strada General Eremia Grigorescu, dinspre strada Donath, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune frontală cu un autoturism, condus de către un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca.

În urma impactului, şase persoane au fost rănite. Conform primelor investigaţii, conducătorul auto, de 45 de ani, şi alţi doi pasageri din acelaşi autoturism, ar fi suferit leziuni grave, iar conducătorul auto de 24 ani şi alţi doi tineri, care se aflau cu el în autoturism, ar fi fost răniţi uşor.

La data de 23 noiembrie, poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe conducătorul auto de 24 de ani, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ca măsură preventivă, reprezentanţii parchetului au dispus faţă de acesta controlul judiciar.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.