Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu cinci victime la Câțcău. Un medic rezident a sărit în ajutorul răniților până la sosirea ambulanțelor – VIDEO

0 25

accident ambulanta catcau

Un medic rezident aflat în trafic în zona unde s-a produs un accident de circulație a devenit erou pentru cel puțin una dintre victime.

Medicul a sărit în ajutorul răniților până la sosirea echipajelor de ambulanță, iar martorii spun că fără intervenția rezidentului aflat în zonă un bătrân n-ar fi supraviețuit. După ce acesta a fost stabilizat, medicul rezident a acordat primul ajutor și celorlalți rănmiți.

Accidentul s-a produs luni seara, la intrare în localitatea Câțcău dinspre Dej. Un autoturism care a ieșit în drumul național n-ar fi acordat prioritate unui alt autoturism, iar impactul violent nu a putut fi evitat.

Pasagerii din mașina care a provocat accidentul spun că vizibilitatea la ieșirea de pe drumul secundar este împiedicată de vegetația crescută pe marginea drumului. Mai mult, se pare că mașina care circula pe șoseaua principală ar fi avut viteză mare, venind dintr-o curbă, și n-a putut fi observată la timp.

Cinci persoane au fost rănite, dintre acestea patru ajungând la spital. Doar două persoane au rămas internate.

ACTUALIZARE IPJ Cluj

”Ieri, 1 iunie a.c., ora 19:11, un bărbat, de 65 de ani, din Câţcău, în timp ce conducea un autovehicul pe DC2, dinspre Muncel, la intersecţia cu DN1C, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului „Stop”. Neacordând prioritate de trecere, a fost acroşat de un autoturism, condus regulamentar spre Baia Mare, de un bărbat, de 38 de ani, din Recea, judeţul Maramureş.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 65 de ani şi rănirea ușoară a doi pasageri în acelaşi vehicul, un bărbat, de 69 de ani, şi o femeie, de 62 de ani, ambii din Câţcău. Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 55.000 de lei.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.