Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Accident cu doi morți și doi răniți în localitatea Cășeiu

0 44
Foto: Arhiva

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în localitatea clujeană Cășeiu, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara carosabilului. Două persoane și-au pierdut viața și alte două au fost grav rănite.

Accidentul s-a produs dimineață la ora 7, în centrul localității Cășeiu. Un autoturism în care se aflau trei cetățeni din Republica Moldova și unul din Slovacia a intrat într-un cap de pod, după ce șoferul a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza oboselii.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, toate cele patru persoane au rămas încarcerate în urma impactului violent. Echipajele de descarcerare s-au chinuit mai bine de o oră și jumătate ca să scoată victimele dintre fiarele contorsionate.

Din nefericire, pasagerii de pe bancheta din spate, un bărbat și o femeie ambii din Republica Moldova, erau decedați. Ceilalți doi ocupanți ai mașinii, un slovac și un moldovean, șoferul și pasagerul din dreapta, au fost grav răniți. Aceștia au fost preluați de ambulanță și transportați la spitalul din Dej, de unde au fost transferați în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More