Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu două victime între Ilba și Cicârlău – FOTO

0 382

Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs în această dimineață în Maramureș. Trei autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier, iar una dintre victime a suferit leziuni grave.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este restricționată pe ambele sensuri pe DN1C Baia Mare-Livada, la kilometrul 169, între localitățile Cicârlău și Ilba, județul Maramureș, după ce s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism, o autoutilitară ce transporta pâine și o autoutilitară de transport persoane, în care se afla doar șoferul.

În urma coliziunii, o persoană a suferit leziuni grave, iar o altă persoană a fost rănită ușor.

”În această dimineață, în jurul orei 6.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1C între Ilba și Cicârlău. Din primele informații 3 auto sunt implicate și 2 victime. Traficul este blocat”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii accidentului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More