Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu două victime la Ilva Mică

0 197

Două persoane au fost rănite, miercuri după-amiaza, într-un accident rutier ce a avut loc în localitatea Ilva Mică, în care au fost implicate două autoturisme și un moped.

Polițiștii din Sângeorz-Băi au intervenit miercuri la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 172D, în Ilva Mică, soldat cu rănirea a două persoane.

”În accident au fost implicate un moped, condus de un bărbat de 61 de ani, din Ilva Mică și două autoturisme, conduse de o tânără de 22 de ani, din Ilva Mică, respectiv o femeie de 34 de ani, din Bistrița. Accidentul a fost soldat cu rănirea conducătorului mopedului și a unei femei de 52 de ani, pasageră pe moped”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit acestuia, cei trei conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în cazul celor două conducătoare auto și de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 61 de ani. Totodată, în urma verificărilor, a reieșit faptul că acesta din urmă nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, după producerea accidentului, cele două autovehicule implicate ar fi fost mutate fără încuviințarea polițiștilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere cu alcoolemie, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Avertismentul polițiștilor

Conducătorul auto implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat:

• să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei;
• să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului;
• să nu părăsească locul faptei.

Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Este interzis oricărei persoane:

• să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane;
• să modifice starea locului;
• să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea polițiștilor care cercetează accidentul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More