Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu patru răniți în Baia Mare. Printre victime și un copil

0 632

Trei adulți și un copil de cinci ani au fost răniți, vineri dimineață, în urma unui accident de circulație ce a avut loc în Baia Mare.

”Am fost anunțați despre producerea unui accident rutier, pe strada Moldovei din Municipiul Baia Mare, în care au fost implicate două autoturisme”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Maremureș.

Conform acestuia, cele cinci persoane aflate în autoturisme sunt evaluate medical de către echipajul de prim ajutor SMURD și echipajul SAJ, aflate la fața locului.

Patru dintre persoane urmează să fie transportate la spital, printre acestea și un minor, în vârstă de 5 ani.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș:

Polițiștii din Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Accidentul s-a produs la intersecția bulevardului Republicii cu strada Moldovei din municipiu.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că o femeie de 47 de ani, care conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus din sens opus de un bărbat de 41 de ani, care intenționa să efectueze un viraj la stânga și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, conducătoarea auto de 47 de ani și doi pasageri din autoturismul acroșat au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More